Dependența de o persoană este similară cu
dependența de un drog. Dependența
emoțională înseamnă pierderea identității,
pierderea de sine. Descarcă acum ghidul:

CUM SCAPI DE DEPENDENȚA EMOȚIONALĂ ȘI EVOLUEZI CĂTRE IUBIREA SĂNĂTOASĂ

 

Landing Shadi

EPISODUL 2

POVESTEA LUI SHADI – EPISODUL 2
CU UN PICIOR PE FRÂNĂ ȘI CU UNUL PE ACCELERAȚIE

– Bună, Shadi!
– Bună, Mioara.
– Ce faci? Cum a fost săptămâna asta pentru tine?
– Oh… Cred că un cuvânt care ar putea să o definească ar fi CLARITATE.

Așa a început a doua mea întâlnire cu Mioara. Fix la o săptămână după prima, la 10 fix, pe skype. Eram stresat – dacă nu merge net-ul, dacă se întrerupe…nu voiam să se întrerupă. Mi-am dat seama, în timp ce mă pregăteam de meeting, că așteptam…cu mari așteptări.

Deja nu mai era ca prima dată, când predominau îndoielile. Vocea criticului din mintea mea avea mult mai puține de spus.

Fusese o săptămână…altfel.

Știi, era ca după cutemur.

Adică, există credința că, după un cutremur, mediu, mai vine unul, mai mare. Și stai în starea aia de așteptare care te turbează. Ajungi la un moment dat să zici ”să vină o dată, mic-mare, să distrugă ce o distruge, numai să treacă”.

Așa a fost și la mine. Trăisem zi de zi în tensiunea alegerii între job și afacere atât de mult – de fapt, poate nu mult, poate mai ales intens – încât, după ședința cu Mioara, m-am simțit ca după cutremurul cel mare, dar care aduce liniștea.

Nu mai era nicio luptă, nicio dezbatere. Știam ce vreau să fac. Și, pentru că tot mă întrebase care e primul pas, chiar m-am gândit: care sunt variantele de job pe care le am.

I le-am spus Mioarei încă de la începutul discuției.

Am 3 variante, i-am zis. Unu: agent de vânzări – lucru pe care știu să îl fac foarte bine, e deja în sângele meu. Doi: director de vânzări. Trei: un job, oricare ar fi el, în cadrul unei firme de training și consultanță, scopul fiind să învăț cum se face treaba asta, pentru a o putea folosi ulterior în afacerea mea. Iar la sfârșitul discuției sper să fie o singură variantă, pe care să o cred posibilă, realizabilă și bună pentru mine, am adăugat zâmbind.

– Shadi, ce te doare cel mai tare acum?

Banii. Nu am bani și mor de rușine să cer de la oamenii apropiați. Pe de altă parte, nu vreau un job la care să renunț după câteva luni. Vreau siguranța unei companii care știe ce face și care plătește la timp și în care, în același timp, să simt că îmi construiesc o siguranță.

Nu mai știu exact cum a decurs discuția apoi, știu doar că la un moment dat a venit întrebarea:

– Shadi, dacă ai avea bagheta lui Harry Potter și ai putea să adaugi tu ingredientele pentru ca job-ul acesta să fie ideal pentru tine acum, în acest moment din viața ta, ce ingrediente ai adăuga la ceea ce mi-ai spus deja?

Am pornit afacerea mea, deacum.com, din dorința mea inițială de a face bani ajutând oamenii pe parte de dezvoltare personală.

Mă descurc incredibil de bine să conduc oamenii înspre decizii pozitive, care să le influențeze viața și să îi ducă din punctul în care sunt (de obicei o încurcătură sau o situație limită) către ceea ce își doresc.

Partea asta în care eu învăț pe alții e importantă pentru mine. Să am o echipă, să o îndrum și să avem rezultate împreună, este ceea ce mi-ar plăcea cu adevărat, m-aș regăsi în locul ăla, pentru că ar fi la fel ca afacerea pe care mi-am pornit-o eu, din pasiune.

La nivel personal, fac treaba asta – o fac intuitiv cu cei apropiați, prieteni, cunoștințe pe care îi văd în încurcături. Metaforic vorbind, ei sunt ca o muscă ce se dă cu capul de un geam, încercând să iasă afară, în timp ce ușa este în spate. Cu toate astea, cu toate rezultatele pozitive în a rezolva problemele altora sau a-i ajuta să își găsească singuri drumul către rezolvare, când vine vorba de propria persoană… sunt aproape incapabil.

De ce? Pentru că mă iubesc pe mine mult prea mult, așa că nu îmi pun întrebări care sunt inconfortabile.

Nu îmi pun întrebări care m-ar putea duce să fac altceva decât imi este confortabil, adică altceva decât fac în acel moment, în privința unei probleme. Mai mult, îmi pun întrebări care să îmi valideze propriile convingeri legate de situația cu care mă confrunt și pentru că mă cred un tip deștept, mai mereu reușesc. Și pentru că reușesc …. pe românește, mă învârt în cerc.

– Care e acea întrebare pe care nu ți-o pui acum?

Hm…aș vrea să fac la nivel profesional ceea ce ți-am spus că fac cu prietenii. Pentru asta, ar trebui să am o poziție care să îmi permită.

– Și care e poziția aceea?

Director de vânzări într-o firmă mare, stabilă, serioasă. Poziția asta de sales manager, întrunește tot ceea ce vreau eu să fac: o situație financiară bună și să pregătesc oameni, să îi indrum și să îi ajut să aibă rezultate.

– Shadi, care e întrebarea nepusă? a insistat Mioara.

și dacă nu sunt capabil să fiu director de vânzări? Dacă nu am experiența necesară pentru asta? Până la urmă, ce m-ar recomanda pe mine în fața acelui om care îmi ia interviu?

Cum îți spuneam deja, am tendința să nu îmi pun întrebări inconfortabile. Pur și simplu, evit să intru pe teren minat…mă gândesc doar ”când se va întâmpla răul, voi ști atunci ce am de făcut.” Și fug, fug de întrebare. Cred că atitudinea asta m-a și ajutat, uneori. Dar acum sunt sigur că, de mult mai multe ori, mi-a înfrânat evoluția. Mi-am pus singur frână pentru că nu am vrut să mă confrunt cu temerile mele.

Acum, însă, nu am avut scăpare. Am spus-o, am spus-o cu voce tare și m-am auzit.

Apoi, nu mai știu ce am spus, nu mai știu nici ce m-a întrebat Mioara. Ce îmi amintesc este felul în care m-am simțit. Am ajuns să mă văd pe mine sales manager, acea poziție care întrunea toate condițiile mele: să am o situație financiară bună (practic, să nu am grija banilor) și să pregătesc oameni, să îi indrum și să îi ajut să aibă rezultate.

M-am VĂZUT pe mine manager de vânzări. Mi-am recunoscut mie însumi că pot, după 10 ani de vânzări, să fac asta. În plus, în poziția respectivă, veniturile erau la un alt nivel, ceea ce pentru mine era extrem de important și aveam și o echipă de oameni.

Acum aveam viziunea. O vedeam, o simțeam, o credeam. Next? Validarea viziunii, zice Mioara. Oricât de importantă ar fi viziunea și vizualizarea ei, doar punerea în concret o validează. Așa că să trecem la pași de acțiune, strategie.

Îmi sună și acum în cap întrebările ei (pentru că, după încheierea ședinței, mi le-am pus frumos într-un document excel pe care am lucrat până a doua zi, când i l-am trimis și ei): Ce resurse am acum? Cine mă poate ajuta? Și mai cine? 🙂 Ce resurse îmi lipsesc? Cum le pot obține? Merită? Ce abilități am? Ce abilități îmi lipsesc și cine mă poate ajuta? Merită?

Hai să îți spun și ce a urmat:

A doua zi i-am trimis un email Mioarei. L-am căutat acum – uite ce scriam 🙂 : Sunt sigur că vreau să fiu director de vânzări, dar din poziția actuală s-ar putea să nu fie chiar prima treapta pe care să calc și atunci prefer să abordez lucrurile treptat. Atașat, ai fișierul pe care am început să lucrez, voi continua să adaug variantele.

Iar două zile mai târziu, i-am trimis acest email: La ora asta sunt focalizat să deschid cât mai multe variante ca să am de unde alege. Este FIXAT în mintea mea ce vreau și pe 1 iulie cel târziu e prima mea zi de muncă în postul de director de vânzări.

Când am trimis acest email, încă nu aveam nimic concret, nici măcar un interviu programat. Dar, așa s-a întâmplat. 1 iulie, adică 2 săptămâni mai târziu, a fost prima mea zi de lucru în cadrul companiei în care lucrez acum, în poziția de sales manager. Și am toate condițiile pe care le ”desenasem” cu bagheta magică.

Îți amintești ce ziceam ieri, care era lecția pe care o aveam de învățat? Să cresc cu oameni și prin oameni, să nu mai fiu călărețul singuratic. Ei bine, acum o trăiam. Deja.

Vezi tu, mă aștept ca, citind povestea mea, să fie oameni care spun: ok, ce am eu de învățat de aici? Dacă nu te-ai regăsit în nimic din ce am trăit eu, dacă cuvintele mele nu au trezit nicio emoție în tine, ai dreptate: nu ai nimic de învățat de aici.

Dacă, dimpotrivă, ceva din tine s-a mișcat – fie că te-ai enervat, fie că te-ai bucurat sau emoționat – atunci, te rog, citește mâine povestea de final. Pentru că vei înțelege mai bine ce a generat această transformare în viața mea, care sunt butoanele pe care a apăsat Mioara pentru ca eu, prin mine însumi, prin ceea ce aveam în mine, să vreau și să fac transformarea pe care acum, dacă i-aș da un nume, aș numi-o libertatea mea.

Shadi

P.S. Ce poate fi important pentru tine din acest episod – punerea în practică:

Am observat în cadrul multor ședințe de coaching următorul blocaj: oamenii spun că vor ceva, de exemplu să atingă un anumit nivel în cariera lor: vreau să fiu marketing manager, sales manager sau CEO. Sau vreau să îmi cresc firma la o cifa de afaceri X. Sau vreau să fiu actor la Teatrul Național.

Dar, când spun asta, sună ca un ideal – a atât de departe de ei, că dacă ar spune ”vreau luna de pe cer” ar fi cam la fel de realizabil.

Și apoi vin scuzele: ”nu mi se oferă șansa să arat că pot”, ”nu cred că sunt capabil încă, mai trebuie să capăt experiență” etc.

Ce ai tu de făcut este să te vezi acolo (acolo însemnând oriunde vrei tu să ajungi). Este ceea ce a făcut Shadi, cu mine, în timpul sesiunii de coaching.

Cum faci asta? Exercițiu de imaginație: imaginează-ți că ești acel om, acum.

  • Cum ești îmbrăcat? Ce pantofi ai?
  • Cum arată locul în care lucrezi?
  • Ce e în jurul tău?
  • Ce oameni mai sunt cu tine?
  • Ce auzi acum, de la tine din birou?
  • Ce vezi pe fereastră?
  • Ridică-te în picioare și mergi. Cum mergi?
  • Cum te simți?

Lecția este:

  1. Transformă dorința-ideal în viziune clară: te vezi, te simți, ești acel om.
  2. Când ești acel om și o simți cu toate simțurile tale, poți trece la pași de acțiune și strategie – întrebările scrise de Shadi în poveste te vor ajuta să îți concepi acest plan.

S-ar putea să descoperi că nici măcar nu vrei acel lucru – indiferent că e o funcție sau orice altceva. Și asta nu e deloc rău, pentru că vei avea claritate asupra ceea ce îți dorești, de fapt.

Cu drag,
Mioara

Dacă ceea ce ai citit ți-a stârnit interesul și vrei să afli mai mult sau dacă întrebările tale au primit aici răspunsuri parțiale și vrei mai mult de atât, mă poți contacta pentru o întrevedere unu la unu, la tel. 0744292439 sau email: mioara@mioarasoldan.ro.

Facebook Skype 


EPISODUL 3

POVESTEA LUI SHADI – EPISODUL 3
CRESC CU OAMENI ȘI PRIN OAMENI, NU MAI SUNT CĂLĂREȚUL SINGURATIC

Final de poveste. Oare ce vrei tu să auzi acum?

Pentru tine, poate a fost o banală serie de emailuri. Sau o poveste drăguță, cu mai multe capitole.

Pentru mine, e mult mai mult. E o bucată importantă din viața mea.

Și de aceea e dificil să știu exact ce ai vrea tu să auzi acum.

Dacă vrei o listă de beneficii, în ce fel s-a schimbat viața mea în urma acestui proces de coaching, lista ar fi cam așa:

  • Nu mai am în minte lupta nebună dintre afacerea mea /vs/ angajat. Nu mai e nicio luptă, totul e clar acum.
  • Am reușit să mă văd mai mult decât un simplu om de vânzări și acum sunt director de vânzări. Nu am încă o echipă, o voi forma pe parcurs, la acest moment însă construiesc sistemul de marketing și vânzări în România, în cadrul unei companii extinse peste tot pe Glob.
  • Banii pe care îi câștig (peste 1200 euro lunar) îmi asigură o viață confortabilă, reușesc să pun ceva bănuți de-o parte și să investesc în mine.
  • Am reușit să scap de hainele vechi pe care le țineam în dulap și am o garderobă 80 % nouă
  • Am început o relație frumoasă cu prietena mea.
  • Am reușit să mă rup de mitul ”economisesc bani stând acasă la părinții mei” și m-am mutat în Cluj, cu prietena mea.

Aceasta este o listă.

Dar viața mea nu este despre liste. Viața mea este despre ceea ce simt, despre felul în care mă simt făcând, zi de zi, ceea ce fac. O listă bifată nu e pentru mine un indicator al unei calități superioare a traiului de zi cu zi.

Simt cu adevărat că mi-am îmbunătățit calitatea vieții prin faptul că, în acest proces, mi-am luat o parte de educație: acum, în discuțiile pe care le am cu clienții mei, am început să vorbesc la rândul meu în termeni de ”care este situația ideală”, ”ce poți face acum ca să ajungi la ea”, în loc să întreb ”care e problema”. Și văd, pe zi ce trece, cum această abordare contribuie în mod substanțial la o relație mult mai bună cu clienții mei. Iar eu am credința că unul dintre factorii decisivi în procesul de vânzare-cumpărare este relația dintre cele două persoane. Așadar, în mod practic, aș putea spune că am învățat, că procesul a contribuit la educația mea și acest lucru îmi aduce beneficii în relațiile cu clienții mei.

Simt că mi-am îmbunătățit calitatea vieții pentru că am găsit soluția cea mai potrivită mie de a fi liber și a avea, în același timp, echilibru financiar. Acum îmi desfășor activitatea sub o forma hibrid, între angajat si antreprenor, acesta fiind unul dintre conflictele mele interioare majore, înainte de a intra în procesul de coaching. Acest stil de viață e pentru mine extraordinar: angajat pentru că am siguranța veniturilor, o mașină de firmă și cheltuielile de deplasare plătite. Fac parte dintr-o echipă autonomă din România care, la rându-i, e parte dintr-un angrenaj uriaș, extins peste tot pe Glob, angrenaj pe care nu a trebuit să îl inventez și să îl perfecționez eu. Antreprenor pentru că fac ce vreau, când vreau, cum vreau și cu cine vreau. Practic, am libertate totală de decizie în România, atât asupra activității mele, cât și asupra strategiei de vânzări, dezvoltare etc.

Simt că mi-am îmbunătățit calitatea vieții pentru că am renunțat la vechi, ca să fac loc pentru nou. Da, într-o zi, într-o altă ședință cu Mioara, am ajuns la acest subiect: cum nu arunc nimic din ceea ce e vechi, inclusiv haine pe care, poate, nu le-am purtat de ani de zile.

Ceea ce a fost cu adevărat revelator este că acest obicei, aparent nesemnificativ (sunt doar haine, nu?), se propaga în multe alte aspecte din viața mea.

Îți amintești povestea cu care am început – cum îmi dădeam eu seama, în acea discuție cu mine însumi, că, mereu și mereu, ajungeam în același punct mort?

Am înțeles acum că, pentru ca ceva să se schimbe în viața mea, era important să îi fac loc. Și, exact cum nu renunțam la hainele vechi din dulap, la fel nu renunțam la anumite convingeri limitative care nu făceau altceva decât să mă țină în loc. Și asta de ceva vreme.

De exemplu, aveam convingerea că este foarte bine să locuiesc în continuare în casa părintească, ca să strâng bani. Pentru ce strângi bani? Timpul ăsta, în care tu strângi bani, e timpul vieții tale – iar timpul trece. Ai o singură șansă să îl trăiești, iar șansa asta e acum.

Și m-am mutat cu prietena mea în Cluj, unde îmi doream cu adevărat să locuiesc. Dorința de mutare, atunci când am discutat cu Mioara, mi se părea destul de îndepărtată ca realizare. M-am mutat în 4 săptămâni de la discuția aceea. Pentru că am înțeles ce era cu adevărat important pentru mine, ce putea aduce bucurie în viața mea.

Cam care ar fi concluzia?

Sunt bucuros că, în acea zi, stând la masa plină de miezi din Restaurantul din Aradu Nou, după convorbirea telefonică în care cineva a aprins o luminiță pentru mine, nu am ratat-o. Sunt bucuros că nu am lăsat șansa să treacă pe lângă mine.

Dar, mai presus de toate, sunt bucuros că am ajuns în acest punct din viața mea prin mine și puterea minții mele. Iar asta face ca totul să fie diferit – nu e ca și cum am primit sfaturi de la cineva, un bătrân sau un trainer, le-am urmat și iată, am ajuns aici. În tot acest proces de schimbare a mea, eu sunt omul cu sfaturile (mie pentru mine), eu sunt omul cu soluțiile, eu sunt omul cu revelații și viziune.

Și nu e vorba de mândrie, ego, orgoliu.

E vorba de o nouă credință: toate astea se află în mine, pot ajunge la ele mereu, pentru că sunt cu mine mereu.

Iar această credință îmi dă, zi de zi, o forță extraordinară 🙂

Poate ajungeam aici și singur. Dar mi-ar fi luat probabil 5 ani. Și dacă nu 5, minim 2-3. CEL MAI MARE CÂȘTIG nu e nici salariul confortabil de acum, nici poziția de director, ci TIMPUL. Am economisit minim 2-3 ani, am câștigat TIMP!

Cu drag,
Shadi

Dacă ceea ce ai citit ți-a stârnit interesul și vrei să afli mai mult sau dacă întrebările tale au primit aici răspunsuri parțiale și vrei mai mult de atât, mă poți contacta pentru o întrevedere unu la unu, la tel. 0744292439 sau email: mioara@mioarasoldan.ro.

Facebook Skype 


EPISODUL 1

POVESTEA LUI SHADI – EPISOLDUL 1 
NEBUNIA ESTE ATUNCI CÂND FACI MEREU ȘI MEREU ACELEAȘI LUCRURI
ȘI TE AȘTEPȚI LA ALTE REZULTATE

Eram obosit. Din toate punctele de vedere. Emoțional, mental, fizic, sufletește.

Stăteam pe o terasă din Arad cu o cola și un corn în stânga și laptopul în față. Cu palma, strânsesem într-o parte miezii rămași pe masă de la clienții anteriori și încercam să evit să privesc la pata de grăsime de pe fața de masă.

Iar???? Iar se duce naibii tot ce am construit????? Iar mă fac de tot rahatul????

Imaginile, zgomotele și mirosurile se perindau prin fața mea, frica punea stăpânire pe mine cu fiecare minut.

Și putoarea …. putoarea acelei camere de hotel de 50 de lei / noapte care sunt absolut convins că era un bordel de cea mai joasa speță și în care clientul meu mă cazase ca să stau aproape de el… Cum am ajuns să tolerez sa dorm acolo?

Cum am ajuns să fiu plecat la dracu’-n praznic cu o geantă de haine, laptopul, aparatul foto, câteva cămăși, mergând pe jos sau la mila clientului meu, pentru că nici nu putea fi vorba de un taxi?

Cum am ajuns să mă gândesc dacă mai am suficienți bani ca să mănânc?

Și cum am ajuns ca singura mea sursă de venit, să fie un client care avea atât de multe pe cap încât, la fiecare 30 de secunde, avea o altă idee despre ce ar trebui să facem ?

Până la 28 de ani văzusem moartea cu ochii de 3 ori. Și e urâtă rău.Trecusem prin război, prin comă, prin sărăcie lucie, dar rezistasem. Mă cățărasem cu toată energia de care eram capabil pe scara vieții, ajungând de la vânzător în fast food, manager de vânzări la nivel de România pentru una dintre primele 2 cele mai puternice firme de corpuri de iluminat, având în grijă relațiile comerciale cu Dedeman, Ambient și alte rețele de bricolaj. Activasem în domeniul aparaturii medicale de oftalmologie și am avut șansa să stau de vorba cu unii dintre cei mai mari oftalmologi din țara asta. Reușisem chiar să ….și tot așa…

Gândurile despre cine am fost odată, ce puteam și ce eram, și ce a fost și apoi cine e de vină și ce ar fi trebuit să facă și apoi cât de vinovat eram eu și dacă ar fi mers aia și dacă ar fi mers cealaltă…toate se învălmășeau în capul meu.

În ultima vreme avusesem ocazia, prin natura activității mele, să cunosc câțiva coach-i foarte buni. Mai mult, prin intermediul site-ului meu, ajunsesem la clienți cu care eu însumi făceam coaching.

Ce ar fi dacă….? se ivi o voce în mintea mea

– Eu nu am nevoie de un coach, zise altă voce din mintea mea.

De ce?

– Pentru că mă descurc și singur. Pentru că sunt capabil să îmi rezolv și singur problemele. Să dau bani și să mai creez o gaură financiară??? Până îi explic lui ce probleme am, mă pun și le rezolv singur. În plus, de unde naiba să știe ăla cu ce mă confrunt eu exact? Poate că la cursuri au învățat niște tehnici, dar sunt sigur că nu au nicio legătură cu situația mea. Eu am mai fost în situația asta și mereu am reușit să ies. De ce să nu ies singur și acum ? De ce să nu fac ce am făcut întotdeauna, doar a mers întotdeauna?

Pentru că ești în rahat, idiotule! răspundea cealaltă voce. Pentru că definiția nebuniei este să faci mereu și mereu aceleași lucruri și să te aștepți la alte rezultate. Ok, e clar că poți să ieși. Ok, e absolut sigur că o să te descurci cumva. Da, știu asta. Și ce? Te vei descurca să te cațeri din groapă până înapoi la ZERO? Pentru că mai tot timpul reușești să schimbi ceva doar când îți este cuțitul la os? Și după ce ieși și ești iar la ZERO? O iei iar de la capăt?

– Da… ai dreptate. Dar mereu am reușit să ies din probleme … o să ies și acum. Singur.

Auzi … dar dacă încerci, o dată, o singură dată, și să lucrezi cu un coach? Dacă ai lăsa un profesionist să te ajute să îți faci ordine în cap și să ai rezultate cu câteva luni mai repede sau chiar cu ani? Dacă ai reuși să te cațeri la următorul nivel, în loc să te cațeri la nivelul ZERO? Dacă ești atât de capabil să îți rezolvi singur orice situație, dar el te ajută doar să vezi mai clar, să mergi mai repede?
Dacă te ajută să nu mai simți apăsarea și rușinea, ci să privești iar entuziasmat la viitor?

Și brusc, vocea aia, destul de ezitantă până atunci, deveni atât de fermă că aproape am tresărit, de parcă îmi țipase cineva în ureche.

– Chiar te pricepi să ieși din rahat? Din orice rahat? Ok…. atunci mai riscă unul, că tot acolo ești, fă o ședință cu un coach în care ai încredere și vezi ce se întâmplă. În cel mai rău caz, dacă vezi că nu merge, îi povestești doar totul și te descarci….Fă-o. Acum.

Și am deschis Facebook, am contactat un om în care am foarte mare încredere și am discutat. I-am spus: ”spune-mi unde, când și cât mă costă, dar te rog ajută-mă”. Nu putea să facă el coaching cu mine, era foarte prins, dar m-a ajutat atunci și acolo, pe loc, spunându-mi că e ok să mai pierzi lupte și chiar să faci un pas înapoi, ca să te regrupezi, că și el, la un moment dat, avusese atâtea pierderi încât nu mai știa cum este să câștigi, că prieteni de-ai lui, milionari, pierduseră totul de câteva ori până să își revină… și mi-a recomandat un coach, fost elev foarte bun de-ai lui, care va ști ce să facă cu mine. În plus…lecția mea era că trebuie să cresc cu oameni și prin oameni pentru că eram un fel de călărețul singuratic.

Am acceptat imediat? Pe naiba! Am stat să argumentez de ce nu o să meargă…. omul mă ajuta din timpul lui, fără să îmi datoreze ceva, iar eu îi explicam cum soluțiile lui nu or să meargă.

Apoi m-a lovit: dacă faci același și același lucru mereu, dar te aștepți la alte rezultate…și fără să îmi mai dau voie să gândesc alternative, am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe Mioara.

Era 10 iunie 2014.

Știam clar ce urma să o întreb, care era întrebarea la care aveam nevoie de un răspuns: îmi iau un job în paralel cu afacerea mea sau nu?

Îmi era frică. Frică de faptul că îi voi povesti problemele mele, frică de faptul că nu va veni cu soluții care să le rezolve, frică știind că, de fapt, în coaching soluțiile le găsești tu, frică de faptul că sunt un idiot și din moment ce soluțiile le găsesc eu … de ce să nu ma descurc singur, frică de faptul că nu aveam banii pentru ședința de coaching (tocmai falimentasem un proiect pentru care îmi dădusem demisia cu câteva luni în urmă, luasem un împrumut de la bancă, mă făcusem de rușine în fața prietenilor, cunoștințelor și a încă câteva mii de oameni care îmi urmăreau evoluția și care așteptau ceva de la mine – sau cel puțin asta credeam).

După primele câteva schimburi de politețe, Mioara a intrat în procesul de coaching. Asta sună destul de pompos. De fapt, a intrat în starea în care eu îmi verbalizam gândurile, iar ea asculta. Dumnezeule!!! Cineva care ascultă fără să întrerupă!…. Nimic periculos, pentru că nu încerca să își impună voința asupra mea, doar asculta, asculta, asculta. Și eu pot să dau drumul gândurilor. Era fascinant!

Apoi, treptat, m-a întrebat diverse lucruri, toate legate de vorbele mele, urmărind doar să clarifice lucrurile. Au început să apară conexiuni între unele afirmații și povești, au început să apară raporturi pe care până atunci nu le văzusem.

Ceea ce simțeam era că luasem o cârpă și, cu ajutorul unui pulverizator cu detergent, îmi spălam parbrizul murdar de noroi, începând să văd totul într-o altă lumină.

Îmi aduc aminte și acum că țineam morțiș să îi explic Mioarei cum eu „trebuie să fac vânzări ca să mă întrețin, dar trebuie și să îmi fac afacerea mea, în paralel”. Mioara mi-a pus câteva întrebări, cumva de clarificare și îmi amintesc că am ajuns la un punct la care a zis:

”Shadi, hai să îți spun ce am auzit eu până acum – dacă nu am înțeles corect, te rog să îmi spui: afacerea pe care vrei să o faci are legătură cu vânzările – ca să scoți bani din ea va trebui să vinzi; locul de muncă de care ai nevoie este în vânzări; fundamental, tu ești un om de vânzări; și, spui că trebuie să le faci în paralel. Dacă ai schimba cuvântul PARALEL cu ÎMPREUNĂ, cum ar fi?”

În momentul în care am pronunțat cuvântul ÎMPREUNĂ, un conflict, care se născuse în mintea mea cu ani în urmă… a dispărut ca prin minune.

Nu trebuia să mă împart în două ca să am un job în vânzări PARALEL cu afacerea mea, în care era vorba de vânzări … puteam să le fac împreună!

Nu știu cât sens are pentru tine acest exemplu, cert este că, pentru mine, a fost ca și cum mergeam cu un picior pe accelerație și unul pe frână, iar acum, ca prin minune, am ridicat piciorul de pe frână! Totul se afla acolo, în capul meu.

Dar a fost nevoie de O ALTĂ PERSOANĂ care, privind fără să judece sau să apere – de afară, a văzut conexiunea și a pus o simplă întrebare: CUM ar fi dacă….?

Rezultatul imediat a fost că în mintea mea s-a facut liniște și am putut gândi CLAR.

Și pe moment… asta era fascinant!

Nu mai era o problemă dacă trebuie să imi iau un job PARALEL cu afacerea mea sau nu…îmi dădusem voie să le fac pe amândouă, împreună, nu în conflict una cu cealaltă.

Cu această revelație în mine, abia așteptam să fac ceva, să trec la treabă. Și Mioara la fel, se pare – pentru că, înainte de a încheia ședința, m-a întrebat ce am de gând să fac, care e…primul pas. Astfel, m-am trezit spunând cu toată siguranța posibilă că următorul obiectiv va fi job-ul  – un job nou, cu bani suficienți, satisfăcător pentru mine din toate punctele de vedere, nu doar financiar. Nu mi se părea deloc ușor… Am stabilit și data ședinței următoare.

Și astfel, dintr-o dată, am devenit responsabil în fața unei alte persoane.

Asta e chiar e culmea! a început iar vocea din mintea mea. Adică, chiar am nevoie de o a treia persoană care să știe ce am planificat să fac și căreia să îi dau socoteală despre faptul că am făcut sau nu ce am zis și mai și plătesc persoana aceea??? Păi nu … puteam să nu … dar atunci de ce naiba nu am găsit EU SINGUR lumina diferită în care acum vedeam toata situația?

Despre următorul obiectiv, cum l-am atins și, mai ales, ce schimbări radicale a adus în viața mea, mâine!

Shadi

P.S. Ce poate fi important pentru tine din acest episod – punerea în practică:

Unul dintre cele mai frecvente blocaje cu care vin clienții la coaching este dorința din spatele dorinței.

Cum se traduce acest lucru – clientul meu vine cu un obiectiv clar: de exemplu, vreau afacerea mea, sunt sigur că este exact ce îmi doresc.

În acest caz, întrebările pe care ar trebui să ți le adresezi sunt următoarele:

      • Ce îți va aduce afacerea ta? (Motivele pot fi diverse: bani mai mulți, libertate, muncă făcută din propria pasiune, stabilitate pentru tine și familia ta, vacanțe de 3 ori pe an etc.)
      • Care e motivul tău? Ce vrei tu, de fapt? Ce se ascunde în spatele dorinței de a avea propria afacere?
      • Care e acea valoare care te poate ține conectat la obiectivul ”vreau afacerea mea?” (Definește-ți valoarea cu un singur cuvânt (exemple: libertate, independență, familie, stabilitate, respect, admirație)).

Luând exemplul lui Shadi, ce vroia el, de fapt, era: stabilitate financiară, coroborată cu o muncă făcută din pasiune (la el, vânzări, care e și domeniul lui de expertiză). Când aceste aspecte au devenit clare, conflictul afacere vs angajare s-a stins.

Întrebările de mai sus le poți aplica în cazul oricărui alt obiectiv al tău.

Identifică dorința din spatele dorinței, ea este cea care te va determina să acționezi!

Cu drag,
Mioara

Dacă ceea ce ai citit ți-a stârnit interesul și vrei să afli mai mult sau dacă întrebările tale au primit aici răspunsuri parțiale și vrei mai mult de atât, mă poți contacta pentru o întrevedere unu la unu, la tel. 0744292439 sau email: mioara@mioarasoldan.ro.

Facebook Skype