Dependența de o persoană este similară cu
dependența de un drog. Dependența
emoțională înseamnă pierderea identității,
pierderea de sine. Descarcă acum ghidul:

CUM SCAPI DE DEPENDENȚA EMOȚIONALĂ ȘI EVOLUEZI CĂTRE IUBIREA SĂNĂTOASĂ

 

Dincolo de pereți și ziduri

IMG_1698

Am fost ieri la film – ”Wonder Woman” a fost alegerea copilului meu. Am plecat de la film păstrând în minte, ca un ecou, cuvintele rostite pe final: ”Singurul lucru care poate salva omenirea este dragostea…”

Iubirea de oameni – singura ”abilitate” pe care nu o poți preda, nu o poți transforma într-un curs. Dacă, în cursurile noastre, predăm o multitudine de abilități, de căi de cunoaștere, comunicare sau relaționare, există ceva ce nici noi, nici altcineva nu vom putea preda vreodată: iubirea de oameni.

Vestea bună este că nu e nevoie: ne naștem purtând în suflete iubirea de oameni.

Din păcate, pe parcursul anilor, pe măsură ce ne întâlnim cu dificultățile vieții, punem peste ea foițe de ceapă, apoi pereți și apoi ziduri. Dar ea e mereu acolo și, pentru a dărâma zidurile din jurul ei, nu e nevoie decât de dorință, dorința de a ajunge din nou la acel nucleu al ființei noastre. Iar când dorința este suficient de puternică, ne ies în cale oamenii care ne arată cum să dăm zidurile deoparte.

Probabil că aceasta este misiunea noastră, a Pleiadelor – să ghidăm oamenii către nucleu. Cel puțin, este ceea ce ne-au arătat chiar ei, oamenii cu care am lucrat în ultimul an și care acum sunt părticele din inimile noastre.

*******

Vineri seara – serbarea de sfârșit de ciclu primar a fiului meu se suprapune cu invitația la un eveniment inaugural, invitație de care prietenul meu mă informase cu câteva zile înainte.

Serbarea se prelungește cu mai mult de o oră peste ora la care noi anunțaserăm că vom ajunge la inaugurare. Evenimentul începuse la 6.30, noi am ajuns la 8.45.

Pe drum, mă gândeam deja că poate nu mai are rost să mergem, dar prietenul meu mi-a spus că este ok, că a anunțat întârzierea.

Ajungem – sora mea, Cristina, cu care formez echipă în cursurile Pleiade, eu, partenerii noștri și fiul meu.

Restaurantul nu părea tocmai nou.

Intrăm.

Liniște.

Încep să mă întreb în minte dacă nu am greșit cumva locația, mai ales că ajunseserăm acolo cu ajutorul GPS-ului.

Dar mă liniștește prietenul meu: ”e la subsol, de aceea este liniște”.

Coborâm un șir de trepte, în continuare liniște.

Deschide el o ușă, se aude o voce ”aici e barul”. ”Mă scuzați..” și deschide ușa de lângă.

Liniște și întuneric.

Ceva muzică în surdină.

La intrare, pe jos, multe baloane colorate. Este cam tot ce reușesc să disting în întuneric, în timp ce ochii mei fac eforturi să se acomodeze la lumina aceea obscură.

Mă uit în jos, să văd pe unde calc și aud, deodată, o voce cunoscută. Ridic privirea și văd în fața mea un ecran, iar pe ecran două fețe cunoscute – doi dintre oamenii cu care am lucrat la cursurile Pleiade.

Și mă opresc din mers. Sora mea, lângă mine, copilul, în fața mea.

Și, fără să mă uit în jur, rămân înmărmurită.

Pe ecran, rulează un text – ”Cris & Mio, filmul acesta este pentru voi”.

O simt pe sora mea, lângă mine, tremurând de emoție, la fel ca mine.

Și, în timp ce lacrimile ne șiroiau pe față, în timp ce copilul meu mă întreba ”mami, plângi?” și eu nu îmi găseam vocea pentru a-i răspunde, pe ecran se perindau, unul câte unul, actuali și foști cursanți ai Școlii Pleiade care ne spuneau ”mulțumesc”, ”vă iubesc”, ”ați făcut oameni din noi” …

Și, încet-încet, se aprinde lumina și încep să disting în jur figuri cunoscute și dragi.

Iar ei, reuniți ca UNUL, ne oferă flori și DIPLOME: ”a venit rândul vostru să primiți diploma”.

Slide1

De cele mai multe ori, avem cuvintele la noi.

De data aceasta, am rămas mute, minute în șir…

Am reușit cu greu să ne dezmeticim, să înțelegem ce se întâmplă, să le mulțumim.

S-au pregătit o lună și jumătate pentru această surpriză.

Au făcut filmulețe, interviuri, testimoniale. Au găsit restaurantul care să le dea exclusivitate într-o zi de vineri, pe 2 etaje. Ne-au făcut daruri pe care nu ar fi putut să ni le facă decât oamenii care ne cunosc cu adevărat.

Dar – mai presus de orice – ne-au dăruit cadoul suprem: iubirea lor.

Și am înțeles că noi, toți cei care eram acolo, am ajuns, împreună, la nucleul inimilor noastre, reunite în iubire.

Ce simt azi – dincolo de zâmbetul care mi-a rămas pe chip de atunci – este greu de exprimat în cuvinte. E ca și cum inima mea s-a transformat în două brațe atotcuprinzătoare, a devenit o îmbrățișare în care suntem toți și suntem UNUL.

Ne înclinăm cu recunoștință în fața voastră, dragi Pleiadieni!

Îngenunchem în fața omului și, prin om, în fața Dumnezeului care a pus în noi iubirea, cea care topește toate zidurile și toate rănile.

Vă iubim!
Cris & Mio

IMG_1698

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *