Warning: Use of undefined constant wp_cumulus_widget - assumed 'wp_cumulus_widget' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home/scoalapl/public_html/mioarasoldan.ro/wp-content/plugins/wp-cumulus/wp-cumulus.php on line 375
EPISODUL 3 - Mioara Soldan
Dependența de o persoană este similară cu
dependența de un drog. Dependența
emoțională înseamnă pierderea identității,
pierderea de sine. Descarcă acum ghidul:

CUM SCAPI DE DEPENDENȚA EMOȚIONALĂ ȘI EVOLUEZI CĂTRE IUBIREA SĂNĂTOASĂ

 

EPISODUL 3

POVESTEA LUI SHADI – EPISODUL 3
CRESC CU OAMENI ȘI PRIN OAMENI, NU MAI SUNT CĂLĂREȚUL SINGURATIC

Final de poveste. Oare ce vrei tu să auzi acum?

Pentru tine, poate a fost o banală serie de emailuri. Sau o poveste drăguță, cu mai multe capitole.

Pentru mine, e mult mai mult. E o bucată importantă din viața mea.

Și de aceea e dificil să știu exact ce ai vrea tu să auzi acum.

Dacă vrei o listă de beneficii, în ce fel s-a schimbat viața mea în urma acestui proces de coaching, lista ar fi cam așa:

  • Nu mai am în minte lupta nebună dintre afacerea mea /vs/ angajat. Nu mai e nicio luptă, totul e clar acum.
  • Am reușit să mă văd mai mult decât un simplu om de vânzări și acum sunt director de vânzări. Nu am încă o echipă, o voi forma pe parcurs, la acest moment însă construiesc sistemul de marketing și vânzări în România, în cadrul unei companii extinse peste tot pe Glob.
  • Banii pe care îi câștig (peste 1200 euro lunar) îmi asigură o viață confortabilă, reușesc să pun ceva bănuți de-o parte și să investesc în mine.
  • Am reușit să scap de hainele vechi pe care le țineam în dulap și am o garderobă 80 % nouă
  • Am început o relație frumoasă cu prietena mea.
  • Am reușit să mă rup de mitul ”economisesc bani stând acasă la părinții mei” și m-am mutat în Cluj, cu prietena mea.

Aceasta este o listă.

Dar viața mea nu este despre liste. Viața mea este despre ceea ce simt, despre felul în care mă simt făcând, zi de zi, ceea ce fac. O listă bifată nu e pentru mine un indicator al unei calități superioare a traiului de zi cu zi.

Simt cu adevărat că mi-am îmbunătățit calitatea vieții prin faptul că, în acest proces, mi-am luat o parte de educație: acum, în discuțiile pe care le am cu clienții mei, am început să vorbesc la rândul meu în termeni de ”care este situația ideală”, ”ce poți face acum ca să ajungi la ea”, în loc să întreb ”care e problema”. Și văd, pe zi ce trece, cum această abordare contribuie în mod substanțial la o relație mult mai bună cu clienții mei. Iar eu am credința că unul dintre factorii decisivi în procesul de vânzare-cumpărare este relația dintre cele două persoane. Așadar, în mod practic, aș putea spune că am învățat, că procesul a contribuit la educația mea și acest lucru îmi aduce beneficii în relațiile cu clienții mei.

Simt că mi-am îmbunătățit calitatea vieții pentru că am găsit soluția cea mai potrivită mie de a fi liber și a avea, în același timp, echilibru financiar. Acum îmi desfășor activitatea sub o forma hibrid, între angajat si antreprenor, acesta fiind unul dintre conflictele mele interioare majore, înainte de a intra în procesul de coaching. Acest stil de viață e pentru mine extraordinar: angajat pentru că am siguranța veniturilor, o mașină de firmă și cheltuielile de deplasare plătite. Fac parte dintr-o echipă autonomă din România care, la rându-i, e parte dintr-un angrenaj uriaș, extins peste tot pe Glob, angrenaj pe care nu a trebuit să îl inventez și să îl perfecționez eu. Antreprenor pentru că fac ce vreau, când vreau, cum vreau și cu cine vreau. Practic, am libertate totală de decizie în România, atât asupra activității mele, cât și asupra strategiei de vânzări, dezvoltare etc.

Simt că mi-am îmbunătățit calitatea vieții pentru că am renunțat la vechi, ca să fac loc pentru nou. Da, într-o zi, într-o altă ședință cu Mioara, am ajuns la acest subiect: cum nu arunc nimic din ceea ce e vechi, inclusiv haine pe care, poate, nu le-am purtat de ani de zile.

Ceea ce a fost cu adevărat revelator este că acest obicei, aparent nesemnificativ (sunt doar haine, nu?), se propaga în multe alte aspecte din viața mea.

Îți amintești povestea cu care am început – cum îmi dădeam eu seama, în acea discuție cu mine însumi, că, mereu și mereu, ajungeam în același punct mort?

Am înțeles acum că, pentru ca ceva să se schimbe în viața mea, era important să îi fac loc. Și, exact cum nu renunțam la hainele vechi din dulap, la fel nu renunțam la anumite convingeri limitative care nu făceau altceva decât să mă țină în loc. Și asta de ceva vreme.

De exemplu, aveam convingerea că este foarte bine să locuiesc în continuare în casa părintească, ca să strâng bani. Pentru ce strângi bani? Timpul ăsta, în care tu strângi bani, e timpul vieții tale – iar timpul trece. Ai o singură șansă să îl trăiești, iar șansa asta e acum.

Și m-am mutat cu prietena mea în Cluj, unde îmi doream cu adevărat să locuiesc. Dorința de mutare, atunci când am discutat cu Mioara, mi se părea destul de îndepărtată ca realizare. M-am mutat în 4 săptămâni de la discuția aceea. Pentru că am înțeles ce era cu adevărat important pentru mine, ce putea aduce bucurie în viața mea.

Cam care ar fi concluzia?

Sunt bucuros că, în acea zi, stând la masa plină de miezi din Restaurantul din Aradu Nou, după convorbirea telefonică în care cineva a aprins o luminiță pentru mine, nu am ratat-o. Sunt bucuros că nu am lăsat șansa să treacă pe lângă mine.

Dar, mai presus de toate, sunt bucuros că am ajuns în acest punct din viața mea prin mine și puterea minții mele. Iar asta face ca totul să fie diferit – nu e ca și cum am primit sfaturi de la cineva, un bătrân sau un trainer, le-am urmat și iată, am ajuns aici. În tot acest proces de schimbare a mea, eu sunt omul cu sfaturile (mie pentru mine), eu sunt omul cu soluțiile, eu sunt omul cu revelații și viziune.

Și nu e vorba de mândrie, ego, orgoliu.

E vorba de o nouă credință: toate astea se află în mine, pot ajunge la ele mereu, pentru că sunt cu mine mereu.

Iar această credință îmi dă, zi de zi, o forță extraordinară 🙂

Poate ajungeam aici și singur. Dar mi-ar fi luat probabil 5 ani. Și dacă nu 5, minim 2-3. CEL MAI MARE CÂȘTIG nu e nici salariul confortabil de acum, nici poziția de director, ci TIMPUL. Am economisit minim 2-3 ani, am câștigat TIMP!

Cu drag,
Shadi

Dacă ceea ce ai citit ți-a stârnit interesul și vrei să afli mai mult sau dacă întrebările tale au primit aici răspunsuri parțiale și vrei mai mult de atât, mă poți contacta pentru o întrevedere unu la unu, la tel. 0744292439 sau email: mioara@mioarasoldan.ro.

Facebook Skype 


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *