Dependența de o persoană este similară cu
dependența de un drog. Dependența
emoțională înseamnă pierderea identității,
pierderea de sine. Descarcă acum ghidul:

CUM SCAPI DE DEPENDENȚA EMOȚIONALĂ ȘI EVOLUEZI CĂTRE IUBIREA SĂNĂTOASĂ

 

Iubește-mă, urăște-mă, dar nu mă ignora!

scenario6

”Chiar vrei să îl doară? Să îi pară rău și să simtă? Atunci, ignoră-l!” – așa a sunat sfatul bărbatului care îmi era mentor.

Cât am fost puștoaică (adică, până pe la 30 de ani :)), frate-miu a fost ”mentorul” meu în relațiile cu băieți. Dacă mă gândesc mai bine, încă mai am faze de puștoaică – îl sun uneori să îl întreb ceva de genul ”auzi, cum vede un bărbat situația X”.

Îmi amintesc că aveam vreo 19 ani când mi-a dat acel sfat, pe care atunci l-am perceput cel puțin ciudat.

Mă despărțisem de prietenul meu de la vreme aceea. Făcuse un gest pe care eu l-am considerat de neacceptat – nu îmi luase apărarea într-un mini-conflict verbal cu fratele lui. Da, știu, naivitatea vârstei… acum, după 20 de ani, mi se pare atât de frumoasă naivitatea mea de atunci, când mă exprimam no matter what

Așa deci, mă despărțisem, la alegerea mea, de iubitul meu de atunci – deși eram îndrăgostită până peste cap.

Și frate-miu mi-a zis: ”Chiar vrei să îl doară? Să îi pară rău și să simtă? Atunci, ignoră-l!”.

Ce??? Cum adică, să îl ignor?

Simplu. Nu vorbești deloc cu el, nu îl cauți să îi spui cât te-a durut, nu îi spui nici cât îl iubești și că nu ai meritat atitudinea aia, nu faci nimic. Te comporți ca și cum el nu ar exista.

Auch.

Păi, asta era mult mai greu decât să îi fac reproșuri sau să îi spun cum a pierdut el cea mai frumoasă iubire pe care ar fi putut să o aibă în viața asta.

Și, în plus, să tac, să mă prefac că nu există, nu îmi aducea nicio alinare – dacă i-aș fi spus ce simțeam și ce gândeam, mă ”eliberam”.

Dar aveam încredere în frate-miu. Așa că am aplicat ignore-ul. A funcționat? 🙂

Acum vreo 5 ani, vorbeam cu o prietenă care suferea dintr-o neîmplinire amoroasă. Și m-am trezit că îi dau sfatul pe care îl primisem eu, cu muuuulți ani în urmă, de la frate-miu. Și ea a fost cam la fel de șocată ca mine.

Dar… a funcționat și la ea.

Ce înseamnă că a funcționat?

Înseamnă că a durut mai mult decât orice cuvânt de iubire sau de respingere pe care i l-ar fi spus partenerului respectiv.

Pentru că ignorarea doare mai mult decât o palmă, fizică sau metaforică. Ignorarea doare mai mult decât ura, manifestată verbal sau doar la nivel de gând.

30003

Tare plăcută mi-a fost surpriza în ziua în care, începând să studiez analiza tranzacțională, am descoperit că unul dintre principiile relaționării, formulate de școala de analiză tranzacțională, este chiar acesta.

Love me, hate me, but DON’T ignore me.

Un principiu care, cu siguranță, este deja familiar oamenilor care au lucrat cu mine, pentru că, în prezent, am obiceiul să îl scriu mare, cu majuscule, pe flipchart, în multe dintre cursurile pe care le țin.

Dincolo de reacțiile pe care le avem în fazele noastre de adolescenți, când vrem să ”îl doară și pe celălalt” și aplicăm această premisă în mod voluntar și conștient – adică, îl ignorăm ca să îl doară, cum am făcut și eu odinioară, există o latură mult mai tristă în aplicarea inconștientă, involuntară a acestui principiu.

Știi momentele acelea în care copilul tău vine la tine bucuros și foarte grăbit să îți arate ceva ce tocmai a descoperit? Iat tu vorbești la telefon sau lucrezi sau faci altceva (orice altceva) și îi faci semn cu mâna să plece? Sau poate chiar îi spui, fără să te uiți la el ”vorbim mai târziu” ?

Știi cumva momentele acelea când ți-ai făcut o schimbare de look, poate nu foarte vizibilă, dar pentru tine importantă? Și partenerul sau prietenii tăi nu o observă? Sau o observă, dar nu zic nimic?

Ți s-a întâmplat vreodată să aștepți cu disperare un semn, orice semn – bun, rău – de la cineva? Și semnul să nu vină?

Sau, mult mai simplu decât atât, ți s-a întâmplat vreodată să saluți pe cineva și să nu îți răspundă? Iar tu să gândești ceva de genul ”oare sunt invizibil?

Cum te-ai simțit atunci când, indiferent de modul în care s-a întâmplat, ai devenit ”invizibil” pentru celălalt?

*****

Cam despre asta e vorba.

A fi ignorat este perceput ca o negare a existenței tale.

A ignora o persoană înseamnă a nu-i recunoaște existența, a nu-l recunoaște ca om ce viețuiește pe acest pământ.

A certa pe cineva, a-i vorbi urât, a-l trata cu duritate este un semn că există. Că îi recunoști existența. Și, da, surpriză, este mai puțin dureros decât ignorarea.

Nu vreau să merg în explicații legate de copilăria ta, când, poate, ai primit și în felul acesta ”iubirea” și e posibil ca al tău creier să fi învățat atunci că ”pedeapsa” părinților este modul lor de a-și exprima păsarea.

Aș vrea să rămân în prezent, în Aici-și-Acum, când ne ignorăm apropiații și nu ne dăm seama că asta rănește mai mult decât un cuvânt dur.

În prezentul în care, prea ”ocupați” fiind, primii pe care îi ignorăm adesea sunt chiar copiii și părinții noștri.

În prezentul în care găsim un cuvânt de admirație sau chiar și un cadou pentru clienții noștri, le arătăm că sunt importanți pentru noi, dar nu mai găsim timp pentru familia noastră și ne găsim în minte scuza că ”ei știu că îi iubesc”.

Iubește-mă, urăște-mă, dar nu mă ignora!

Nu știu ce dorințe ai pentru anul ce stă să înceapă.

Nu știu ce gânduri bune ai vrea să ajungă la tine.

Eu lansez azi în univers dorința mea – mi-aș dori ca tu, eu, fiecare dintre noi să ne amintim că orice atingere e mai bună decât nicio atingere.

Să îți amintești că poți atinge prin lucruri ”mici” – un cuvânt rostit, un gest exprimat, o privire adresată, o mângâiere cântată, iar toate acestea valorează o existență, dau sens existenței unei ființe umane și s-ar putea ca acea ființă să fie chiar una dintre cele mai apropiate ție.

La Mulți Ani!

Cu drag,
Mioara

11

Comment (1)

  1. Mona

    Mișto💣😝
    O sa ignor ignoranta™€

    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *